salt la textul principal

Modificarea setării de notificare privind nivelul cernelii rămase

Din Canon IJ Printer Assistant Tool, puteţi să comutaţi setarea de notificare privind nivelul cernelii rămase şi să resetaţi contorul nivelului de cerneală rămasă.

Setări notificare cerneală rămasă (Remaining Ink Notification Settings)

  1. Deschideţi Canon IJ Printer Assistant Tool

  2. Verificaţi dacă imprimanta este pornită, apoi faceţi clic pe Setări notificare cerneală rămasă (Remaining Ink Notification Settings).

    Apare caseta de dialog Setări notificare cerneală rămasă (Remaining Ink Notification Settings).

  3. Dacă este necesar, setaţi elementul următor:

    Funcţie de notificare privind nivelul cernelii rămase (Function for Notifying the Remaining Ink Level)
    Selectaţi setarea pentru funcţia de notificare privind nivelul cernelii rămase.
    Selectaţi Activare (Enable) pentru a afişa un mesaj de eroare când nivelul cernelii rămase este scăzut.
    Selectaţi Dezactivare (Disable) pentru a preveni afişarea mesajului de eroare.
    Apoi, faceţi clic pe Setare (Set) pentru a aplica setarea selectată.

    Important

    • Înainte de a activa Funcţie de notificare privind nivelul cernelii rămase (Function for Notifying the Remaining Ink Level), readuceţi nivelurile tuturor cernelurilor la linia limitei superioare şi resetaţi contorul nivelului de cerneală rămasă executând Resetează contorul pentru nivelul cernelii rămase (Resets the Remaining Ink Level Count). Totuşi, dacă resetaţi contorul prin operarea panoului de operare al imprimantei, setarea din Canon IJ Printer Assistant Tool nu este necesară.
      Dacă o cerneală nu este reumplută până la linia limitei superioare, poate apărea o eroare semnificativă a funcţiei de notificare privind nivelul cernelii rămase.
    • Dacă dezactivaţi Funcţie de notificare privind nivelul cernelii rămase (Function for Notifying the Remaining Ink Level), trebuie să verificaţi vizual nivelul de cerneală rămasă. Reumpleţi cu cerneală înainte ca nivelul de cerneală să ajungă sub linia limitei inferioare.
    Resetează contorul pentru nivelul cernelii rămase (Resets the Remaining Ink Level Count)
    Selectaţi culoarea cernelii şi faceţi clic pe Reiniţializare (Reset) pentru a reseta contorul nivelului de cerneală rămasă.

    Important

    • Atunci când resetaţi contorul nivelului cernelii rămase, trebuie să reumpleţi rezervorul de cerneală până la linia limitei superioare.
  4. Aplicaţi setările

    Când apare mesajul de confirmare, faceţi clic pe OK şi apoi faceţi clic pe Închidere (Close).
    Începând din acest moment, setarea este aplicată.